Povesti by baby_girl_12

Singura pe lume:
capitolul 1:
Intr-o casa parasita si modesta din adancul Parisului Franta traia o fetita de 9 ani numita Ana cu parul lung, balai, castaniu si lasat neingrijit pe spate impreuna cu mama sa ramasa vaduva in urma unui accident din urma cu 2 ani.
Din cauza acestei probleme si din cauza lipsei foarte mari a banilor, Ana nu a putut merge la scoala. Suferin mult din cauza asta Ana a invata tot ce a putut de la mama sa si de la un bibliotecar, un bun prieten cu raposatul ei tata care stia foarte multa carte.
Intr-o zi, la usa casei batu cu putere un pumn. Mama Anei s-a dus repede sa raspunda sperand ca e bibliotearul pentru o noua lectie, cand colo in pragul darapanat al usii se afla un barbat bine facut, cu o camasa albastra si cu o multime de medalii de aur si argint care il tragea tot mai repede in jos din cauza faptului ca trebuia sa stea cu pieptul in fata ca la armata. Acesta anunta venirea unui anumit domn , Alfonso Corelli mare domn in Roma capitala, Italiei. Acesta iesi tantos si ofensat ca trebuie sa vorbeasca cu o femeie de rang atat de scazut,
Si printer fitele sale de domn reusi sa indruge :
-Va rog sa pregatiti fata caci va venii cu noi, deoarece in urma unei cercetari atente de lunga durata am aflat ca fiica noastra disparuta in urma cu 8 ani si jumatate se afla in aceasta casa. Va venii cu noi la casa din Roma Italia pt asi relua viata ceea ce i se cuvine. Sai fie facute toate bagajele pana la ora 10.
Dupa plecarea barbatilor si dupa o lunga pauza de tacere in care Ana se uita cu tristete la “mama sa” , Ana reusi sa scoata cateva vorbe in care cerea cateva explicatii avand in vedere de ce a mintit-o in tot acest timp si ce s-a intamplat in urma cu atata timp de nu a putut sa-I spuna pana la momentul de fata. Dupa un minut de tacere “mama” a reusit sa spuna:
-Draga mea, in urma cu mult timp te-am gasit la usa casei noastre intr-un cos cu 3 dinari langa tn si n bilet in care scria ca sa avem grija de tine sau sa te dam cuiva care sa aiba posibilitatea sa te creasca. Pana la urma te-am tinut la noi sit te-am crescut ca pe propia noastra fiica si inca ate mai iubesc ca si atunci. Numai ca din cauza accidentului “tatalui tau” m-am trezit cu ingrijorarea ca parintii tai adevarati vor venii intr-o zii sa te caute si i-a uite ca a venit aceeasta zii. Sper doar sa ma intelegi ca nu ti-am spus doar ca san nu pleci de langa mine si s-a ma lasi singura, dar acum trebuie sa te culci .
Printre siroaiele de lacrimi care ii curgeau oe obrajii rozalii din cauza frigului, Ana reusii in cele din urma sa adoarma cu toate gandurile incetosate si toate intrebarile ascunse in interiorul sufletului ei de copil are abia mai suporta problemele ei.

Sper sa va placa primul capitol . ASTEPT COMENTARII SI SFATURI ;) ;) ;)

E cam trista,dar creativa.Asa este,limbajul de pe Messenger nu are ce sa caute intr-o povestire.Nu cred nu ai spus din neatentie : .......ana nu a putut merge la scoala Ana nu a putut merge la scoala.Ma rog..oricum frumoasa povestea.

Eh..si eu am observat greseala de la inceput , dar e una facuta din neatentie.
Hmm...draguta , trista, si creativa, intradevar. ^_^ Numai ca mi-ar placea sa ajungi cu ea pana la sfarsit.
Hmmm... astept urmatorul capitol. :)

Am lucrat la o poveste pentru un site, la un concurs, si m-am hotarat sa v-o arat si voua sa va spuneti parerea si sa imi dati sfaturi. se numeste " fetita strazilor ". stiu ca e cam trista dar asta era si idee.

FETITA STRAZILOR:

In intunericul apasator al noptii, intr-un coltul unei case, statea sprijinita o fata. Nu mancase nimic de cateva zile, slabita de orice putere, fata se ridica cu greutate iar tristetea faptului ca nu avea unde sa stea in noaptea dinaintea craciunului parca o forta sa ramana jos ca sa-si planga de mila. Lacrimile amare curgeau una cate una pe obrajii aprinsi si dogorati de gerul patrunzator al iernii. Tristetea se citea pe chipul ei.
Dintr-o data, un trasnet desprinse cerul, si ca prin minune, din cer cadeau fulgi aramii purtati de vantul naprasnic. Ea se ghemuise si mai rau in micul colt pentru ca frigul partundea din ce in ce mai rau prin hainele subtiri si vechi.
Incepuse sa-si aminteascz cum mama sa fusese omorata pentru ai salva viata in urma cu cateva zile, cum ea ii spunea inainte mereu povesti inainte de culcare sub acoperisul darapanat al casei lor. Dar acum nu mai exista nimic. Cum mama ei murise, ea a trebuit sa paraseasca casa ca nu mai avea cu ce sa plateasca chiria. Si toate astea se intamplasera numai din cauza tatalui ei, pentru faptul ca le parasise cand vazuse ca modul lor de viata se schimbase.
Lacrimile siruiau pe obrajii fetitei iar dorinta ei cea mai mare era sa aibe unde sa se adaposteasca. Dar nu se putea. Luminile stinse ale caselor care indicau faptul ca lumea se culcase o impiedicau. Totusi speranta ei ca poate o va gasii cineva si o va lua acasa nu sa stins nici pana acuma. In asteptarea ei lacrimile de pe obraji incepusera sa inghete, iar mainile ei erau ca de gheata. In cele din urma, intr-un chin groaznic, fetita adormi cu obrajii inghetati, cu speranta de a visa o soba aprinsa, o familie stransa in jurul focului, si ea sa se inghesuie printre copii sa-si faca loc ca sa-si incalzeasca mainile.
Dar visele ei nu fusesera asa, de fapt era un foc intr-o soba, si ea il vedea in ceata prin geamul inghetat si rama darapanata a unei case! Dar totusi inauntru era caldura. Isi doarea din ce in ce mai mult sa intre in interiorul casei, dar lucrul acesta era imposibil din cauza usii de la intare, care era inchisa cu un lacat.
Se trezii brusc, caci vantul naprasnic ii adusese o frunza pe obraz. Era putin calduta, caci la ea nu ajunsese frigul inca, iar aceasta o bucura. Apoi sa culcat din nou cu gandul la mama sa, care acuma se afla in ceruri, langa Dumnezeu si Iisus Hristos. Pe fata ei inocenta, apareau din nou lacrimi amare ale tristetii.
De dimineata, cand soarele inca nu rasarise, iar pe ici colo se zareau cate o stea care nu isi inchisese inca pleoapele adormite, aceasta se trezii. Se oprii sa admire stelele ramase pe cer si minunatele nuante ale lui care o fascinau dintodeauna. Parca aceasta minunatie ii trezi un mic zambet pe chipul trist si maturizat inainte de vreme.
Dupa ce au disparut toate stelele si nuantele cerului, si isi face loc soarele printer norii aurii, fetita pornii la drum sa caute in continuare un loc de dormit pentru o noapte sau chiar un adapost. Dupa ore intregi de umblat si hoinarit, putin ametita si cu o durere groaznica de picioare, fetita a luat-o spre fosta sa casa care se afla la aproximativ 2 km departare, poate va gasii un loc adapostit sau o va primii unul din vecini.
Odata cu lasarea serii, acesta se oprii in apropierea casei. Incepusera sa o bantuie amintiri dureroase, cu clipele frumoase petrecute cu mama sa, pe care insa nu le poate recapata. Cu aceste amintiri aparu o lacrima pe al sau chip inghetat, de la atata plans, de la atata tristete. Tristete profunda!!
Dupa plans, dupa mult timp de gandire, fetita adormi.
Dimineata urmatoare s-a trezit intr-un pat cald, intr-o camera frumos zugravita, cu o soba cu focul aprins, ca in visele sale! Un fel de paradis! Usa se deschide delicat iar imediat apare o doamna in varsta care ii povesteste cum a gasit-o abandonata pe strada si cum a luat-o la ea acasa sa o ingrijeasca, promitandu-i ca va avea grija de ea!
Si asa va trai ea fericita mult timp sub veghea atenta a batranei care o va considera ca si fiica pe care nu a avut-o niciodata!

sper sa va placa! mai tarziu voi revenii si cu capitolul 2 din SINGURA PE LUME!! acuma ma duc sa lucrez la ea!

Stii chiar nu trebuia sa faci subiectul asta important!Doar pentru ca poti face asta nu trebuie sa te folosesti mereu de ea ca sa fie subiectul creat de tine mai popular!Danutza si-a facut important subiectul la povestea ei ?Nu!Ar trebui sa il faci normal!
__________________________________________________________

Trista poveste,insa draguta.Limbajul de pe Messeger nu are ce cauta aici,si greseala aceea mai bine ai editao.

Atat am avut de spus.